Dinastia Táng (唐朝, 618–907 d.Hr.) este considerată pe scară largă drept cea mai mare dinastie din istoria Chinei — o perioadă de putere politică, strălucire culturală, deschidere cosmopolită și înflorire religioasă. Pentru tradiția Wudang, Táng are o semnificație deosebită: daoismul a devenit religia oficială a statului, primul templu a fost construit pe Muntele Wudang, TCM a atins noi culmi ale sistematizării, iar sistemul de examene pentru arte marțiale a formalizat antrenamentul marțial ca o cale oficială de avansare.

Context istoric

Dinastia Táng a fost fondată de Lǐ Yuān (李渊), un oficial al dinastiei Suí care a ajuns la putere în timpul rebeliunilor care au distrus dinastia Suí. Fiul său, Lǐ Shìmín (李世民), care a urcat pe tron ca împăratul Tàizōng (太宗, a domnit între 626–649), este considerat unul dintre cei mai mari conducători ai Chinei. Sub Tàizōng și succesorii săi, dinastia Táng s-a extins până a devenit cel mai mare imperiu din lume la acea vreme, cu capitala Cháng'ān (长安) — locuită de peste un milion de oameni — servind drept capătul estic al Drumului Mătăsii și cel mai cosmopolit oraș de pe pământ.

Dinastia Táng este adesea numită Epoca de Aur a Chinei. Poezia, pictura, ceramica, muzica și erudiția au atins toate niveluri de rafinament fără precedent. Imperiul a menținut relații diplomatice și comerciale extinse cu Asia Centrală, India, Japonia, Coreea și Asia de Sud-Est.

Daoismul ca religie de stat

Familia imperială Táng — clanul Lǐ (李) — pretindea descendența din Lǎozǐ (al cărui nume de familie era, de asemenea, Lǐ). Această afirmație genealogică, fie sinceră, fie motivată politic, a ridicat Daoismul la statutul de religie de stat. Dàodéjīng a devenit lectură obligatorie pentru examenele funcționarilor publici. Templele daoiste au primit patronaj imperial la scară masivă. Clerul daoist se bucura de recunoaștere oficială și sprijin din partea statului.

Împăratul Xuánzōng (玄宗, a domnit între 712–756), care a prezidat zenitul cultural al dinastiei, a fost un patron daoist deosebit de devotat. El a scris comentarii asupra textelor daoiste, a înființat academii daoiste oficiale și a acordat lui Dàodéjīng statutul onorific de „clasic” (经 Jīng), la același nivel cu canonul confucianist.

Dinastia Táng a văzut și formalizarea Canonului Daoist (道藏 Dàozàng). Comisii imperiale au colectat, editat și organizat scripturile daoiste în compilări cuprinzătoare — înaintașii Canonului Daoist care s-a păstrat până astăzi.

Daoismul instituțional și-a atins expresia cea mai diversă și sofisticată în timpul dinastiei Táng, tradițiile Shàngqīng, Língbǎo și Maeștrilor Cerești înflorind toate alături de dezvoltări mai noi în alchimia internă (内丹 Nèidān) și ritualul tunetului (雷法 Léifǎ).

Muntele Wudang

Primul templu daoist de pe Muntele Wudang a fost construit în timpul domniei împăratului Tàizōng (627–649 d.Hr.): Palatul celor Cinci Dragoni (五龙宫 Wǔlóng Gōng), ridicat la ordinul împăratului pentru a stabili daoismul pe munte. Acest lucru marchează începutul transformării Muntelui Wudang dintr-un loc sacru sălbatic, frecventat de pustnici izolați, într-un centru instituțional al practicii daoiste.

Din acest moment înainte, Wudang a atras un număr tot mai mare de cultivatori daoști. Locația izolată a muntelui, peisajul dramatic și asocierea cu divinitatea Xuánwǔ (玄武, Războinicul Întunecat, protectorul nordului) l-au făcut un loc ideal pentru tipul de cultivare spirituală bazată pe munte pe care tradiția Shàngqīng o inaugurase.

Medicină

Dinastia Táng a produs două dintre cele mai importante figuri din istoria medicinei chineze:

Sūn Sīmiǎo (孙思邈, aproximativ 581–682 d.Hr.) a compilat Bèijí Qiānjīn Yàofāng (备急千金要方, Prescripții esențiale care valorează o mie de aur), o enciclopedie medicală cuprinzătoare care a sintetizat secole de cunoștințe acumulate. Lucrarea acoperă diagnosticul, tratamentul, prescripțiile pe bază de plante, acupunctura, terapia dietetică, exercițiile fizice și etica medicală. Sūn Sīmiǎo este numit uneori „Regele medicinei” (药王 Yàowáng) și este venerat ca un aproape sfânt atât în tradiția medicală, cât și în cea daoistă. El a fost el însuși practicant daoist, iar opera sa integrează cultivarea sănătății daoiste cu medicina clinică — întruchipând unitatea dintre practica spirituală și cea medicală care caracterizează abordarea Wudang.

Wáng Tāo (王焘) a compilat Wàitái Mìyào (外台秘要, Secretele medicale ale unui funcționar), o altă lucrare enciclopedică ce a păstrat prescripții și tratamente din texte care între timp s-au pierdut.

Curtea Táng a înființat o academie medicală imperială (太医署 Tàiyī Shǔ) cu programe de studiu formale, examene și specializări — creând primul sistem de educație medicală de stat din China. Huángdì Nèijīng a fost un manual de bază în această academie.

Arte marțiale

Dinastia Táng a implementat un sistem de examen pentru arte marțiale (武举 Wǔjǔ) alături de examenele existente pentru serviciul civil. Candidații erau testați la tir cu arcul (călare și pe jos), forță, mânuirea armelor și strategie militară. Succesul putea duce la numiri oficiale în funcții militare și la avansare socială. Aceasta a formalizat pregătirea marțială ca o cale legitimă de cultivare personală și dezvoltare a carierei.

Sistemul de examene a determinat rafinarea și standardizarea tehnicilor marțiale. Tinerii se antrenau serios la tir cu arcul, sabie, suliță și luptă neînarmată în pregătirea pentru examene, iar artiștii marțiali remarcabili primeau titluri și premii.

Reputația marțială a Templului Shaolin a fost ferm stabilită în timpul dinastiei Táng. Relatarea tradițională a templului despre călugării care l-au ajutat pe Împăratul Tàizōng la Bătălia de la Huláo (虎牢) în 621 — pentru care au primit laude imperiale și daruri — a devenit legenda fondatoare a măiestriei marțiale Shaolin.

În timpul dinastiei Táng, formele marțiale coregrafiate (套路 Tàolù) au devenit tot mai elaborate, unele evoluând într-o artă a spectacolului. Această tendință către expunerea estetică alături de abilitatea practică de luptă — și tensiunea dintre cele două — avea să persiste de-a lungul istoriei ulterioare a artelor marțiale chineze.

Moștenire

Dinastia Táng a oferit tradiției Wudang începutul său fizic — primul templu de pe muntele sacru — și contextul său instituțional: un stat care onora Daoismul, își sprijinea clerul, își păstra textele și integra practicile sale în țesătura civilizației chineze. Realizările medicale ale lui Sūn Sīmiǎo, formalizarea examenelor marțiale și maturizarea vieții instituționale daoiste au creat toate condițiile pe care tradiția Wudang avea să le moștenească și pe care avea să le dezvolte ulterior.

Dinastia s-a slăbit după Rebeliunea An Lùshān (安禄山之乱, 755–763), care a devastat nordul Chinei și a fracturat definitiv autoritatea centrală. Táng a mai supraviețuit încă un secol și jumătate, înainte de a cădea în 907, cedând locul perioadei fragmentate a Cinci Dinastii și Zece Regate (五代十国, 907–960).

Termeni cheie

• Wǔlóng Gōng (五龙宫) — Palatul Celor Cinci Dragoni, primul templu daoist de pe Muntele Wudang
• Wǔjǔ (武举) — Sistemul examenelor de arte marțiale, care formaliza antrenamentul marțial
• Bèijí Qiānjīn Yàofāng (备急千金要方) — Enciclopedia medicală a lui Sūn Sīmiǎo
• Tàiyī Shǔ (太医署) — Academia medicală imperială, prima școală medicală de stat
• Dàozàng (道藏) — Canonul Daoist, compilat sistematic în timpul dinastiei Táng