Al doisprezecelea capitol abordează folosirea tactică a focului ca armă, clasificând cinci metode de atac incendiar. Dar cea mai profundă valoare a sa se află în pasajele de încheiere, care conțin cea mai explicită afirmație etică din Arta războiului: războiul nu trebuie purtat niciodată din furie, iar distrugerea pe care o provoacă nu poate fi anulată. Un regat odată distrus nu poate fi restaurat; morții nu pot fi readuși la viață.

Titlul 火攻 (Huǒgōng) combină 火 (Huǒ, foc) cu 攻 (Gōng, atac).

Cinci metode de atac cu foc

Sūnzǐ identifică cinci ținte pentru operațiunile incendiare: arderea soldaților în tabăra lor, arderea depozitelor de provizii, arderea convoaielor de bagaje, arderea arsenalelelor și folosirea focului pentru a perturba formațiile și liniile de comunicație. Capitolul oferă îndrumări tactice privind momentul potrivit (atacurile cu foc necesită condiții uscate și o direcție favorabilă a vântului) și coordonarea focului cu mișcările trupelor pentru a exploata haosul pe care îl creează.

Deși aplicarea militară specifică a focului este legată istoric de trecut, principiul de bază este atemporal: anumite forțe, odată dezlănțuite, sunt greu de controlat. Comandantul care folosește focul trebuie să țină cont de direcția vântului, de inflamabilitatea mediului și de riscul ca focul să se întoarcă împotriva propriilor forțe. Puterea care nu poate fi controlată nu este putere — este distrugere.

Avertismentul împotriva emoției

Ultimele pasaje ale capitolului trec de la tactică la etică. Sūnzǐ declară că stăpânitorul nu trebuie să mobilizeze armatele din mânie, iar generalul nu trebuie să intre în luptă din resentiment. Dacă servește interesul statului, acționează. Dacă nu, oprește-te. Mânia se poate transforma în mulțumire; resentimentul se poate preschimba în plăcere. Dar un stat, odată distrus, nu poate fi refăcut, iar cei morți nu se întorc la viață.

Acesta este unul dintre cele mai daoiste pasaje din întregul text. Dàodéjīng avertizează în mod repetat împotriva acțiunii pornite din impuls emoțional. Etica combativă Wudang - ideea că abilitatea marțială există pentru a proteja viața, nu pentru a o distruge - se aliniază direct cu reținerea lui Sūnzǐ. Practicantul care luptă din furie și-a pierdut deja controlul. Practicantul care luptă din necesitate, cu o minte limpede și o intenție precisă, luptă așa cum cere textul: cu deplină conștientizare a consecințelor și cu forța minimă necesară.

Conexiunea cu practica

Metafora focului se continuă în antrenament: Fālì (发力, emiterea forței) este echivalentul marțial al unei arderi controlate. Energia internă acumulată în faza Yīn este eliberată într-un impuls direcționat, hotărât — nu un incendiu, ci o lovitură de precizie. Practicantul care nu poate controla momentul, direcția și magnitudinea eliberării forței — care „aprinde focul” fără a ține cont de vânt — își distruge propria structură.