Antrenamentul cu arme folosește un vocabular care este ușor de estompat în engleză. Un student poate auzi Jiàn (剑), Dāo (刀), Qiāng (枪), Gùn (棍), Jiànfǎ (剑法), Cì (刺), Pī (劈) sau Lán (拦) și le poate traduce vag ca „sabie”, „armă” sau „lovitură”. În practică, fiecare cuvânt indică o formă, o metodă, o distanță și o calitate de antrenament diferite.

Acest articol oferă o referință compactă pentru termenii uzuali ai armelor în practica Wudang. Nu este un manual tehnic complet. Scopul este să îi ajute pe studenți să recunoască limbajul folosit în forme, corectări, exerciții cu partenerul și titlurile articolelor, astfel încât arma să poată fi înțeleasă prin propria ei metodă, și nu printr-un substitut englezesc aproximativ.

Qìxiè și Bīngqì

器械 (Qìxiè) înseamnă echipament, aparat, instrument sau armă. În clasele de arte marțiale, se referă adesea, în sens larg, la arme de antrenament și la practica armelor. Cuvântul este practic și neutru.

兵器 (Bīngqì) înseamnă arme sau arme militare. 兵 (Bīng) se referă la soldați și la război. 器 (Qì) înseamnă instrument sau vas. Prin urmare, Bīngqì poartă un sens marțial mai puternic decât Qìxiè.

În practica Wudang, ambele cuvinte contează. Qìxiè îi amintește studentului că o armă este un instrument de antrenament pentru structură, coordonare, sincronizare și atenție. Bīngqì îi amintește studentului că instrumentul provine dintr-un context marțial.

Numele armelor principale

Cele patru arme majore din artele marțiale chineze sunt adesea enumerate ca Jiàn, Dāo, Qiāng și Gùn. Practica Wudang include, de asemenea, arme daoiste și specifice liniei, care poartă propriile lor calități.

Jiàn și Dāo sunt ambele traduse frecvent prin „sabie”, dar nu sunt aceeași armă. Jiàn este dreaptă și cu două tăișuri. Favorizează împunsăturile, lucrul cu vârful, tăieturile subtile și unghiurile rafinate. Dāo este cu un singur tăiș. Favorizează loviturile de tăiere, tăierile în arc, înfășurările și liniile de tăiere decisive.

Qiāng și Gùn sunt ambele arme lungi, dar logica lor este diferită. Lancea se concentrează pe vârf și pe împunsătura dreaptă. Bățul nu are lamă, așa că folosește ambele capete și schimbări de pârghie.

Fǎ și Shù

法 (Fǎ) înseamnă metodă, cale sau regulă. Într-un context legat de arme, se referă la metoda practică de folosire a armei: Jiànfǎ (剑法) înseamnă metoda săbiei, Dāofǎ (刀法) înseamnă metoda sabiei curbate, Qiāngfǎ (枪法) înseamnă metoda suliței, iar Gùnfǎ (棍法) înseamnă metoda bastonului.

术 (Shù) înseamnă artă, abilitate sau tehnică. Jiànshù (剑术), Dāoshù (刀术), Qiāngshù (枪术) și Gùnshù (棍术) pot descrie arta mai largă sau practica armei.

Distincția nu este întotdeauna strictă. O diferență practică utilă este aceasta: Fǎ se referă la metoda aplicată; Shù se referă la arta antrenată sau la domeniul tehnic.

Părți și manevrare

Corecțiile pentru armă se referă adesea la părți ale acesteia. Recunoașterea acestor cuvinte îl ajută pe student să înțeleagă unde trebuie să ajungă forța sau atenția.

Jiàn și Dāo necesită ambele conștientizarea tăișului. Dacă tăișul nu este aliniat, lovitura își pierde sensul. Qiāng și Gùn necesită conștientizarea tijei. Dacă tija este deconectată de șold și de pași, mâinile împing arma separat de corp.

握 (Wò) înseamnă a ține sau a strânge. 持 (Chí) înseamnă a ține, a purta sau a mânui. O armă ar trebui ținută clar, dar nu încleștată. Strângerea excesivă încordează încheietura, umărul și talia. O priză slabă face arma instabilă.

Verbe de acțiune comune

Metodele armelor folosesc verbe specifice. Același verb poate apărea la mai multe arme, dar forma sa se schimbă în funcție de unealtă.

Cì și Zhā sunt ambele cuvinte de împungere, dar nu sunt identice ca senzație. Cì este folosit în sens larg pentru acțiuni de străpungere, mai ales cu sabia. Zhā este puternic asociat cu împungerea cu sulița.

Pī și Kǎn taie ambele în jos, dar Pī are adesea sensul de a despica pe o linie, în timp ce Kǎn are o calitate de tăiere mai grea. Liāo se ridică de jos. Sǎo se deplasează printr-o traiectorie de măturare. Diǎn este mic, precis și orientat spre punct.

Acești termeni devin clari atunci când studentul simte cum arma schimbă corpul. Un Jiàn Diǎn, un Dāo Pī și un Gùn Sǎo cer fiecare un timp, o distanță și o organizare corporală diferite.

Arma și corpul împreună

Un principiu comun în practica armelor este că arma extinde corpul. Asta nu înseamnă că brațele pur și simplu ajung mai departe. Înseamnă că tălpile, picioarele, talia, coloana, umerii, coatele, încheieturile, mâinile și arma formează o singură rută conectată.

Cu Jiàn, conexiunea trebuie să ajungă până la vârf. Dacă umărul se ridică sau încheietura se prăbușește, vârful își pierde claritatea. Cu Dāo, conexiunea trebuie să ajungă până la muchie. Dacă talia nu conduce arcul tăieturii, săbiuța devine un obiect greu, mânuit de braț. Cu Qiāng, conexiunea trebuie să treacă prin ambele mâini în tulpină. Cu Gùn, conexiunea se deplasează pe toată lungimea bastonului.

Acesta este motivul pentru care terminologia armelor se suprapune cu limbajul metodelor corporale. Bùfǎ (步法, joc de picioare), Shēnfǎ (身法, metodă a corpului), Yāo (腰, talie), Jìn (劲, forță antrenată) și Yì (意, intenție) nu dispar atunci când iei o armă în mână. Ele devin mai vizibile. Arma arată dacă corpul este conectat sau împrăștiat.

Confuzii frecvente

A numi orice lamă „sabie”. În engleză, „sword” este adesea folosit într-un sens larg. În practica Wudang, Jiàn și Dāo ar trebui distinse clar, deoarece structura și metoda lor sunt diferite.

A trata arma ca pe o decorațiune. O ciucure, un whisk, mâna sabiei sau o mișcare mare pot părea ornamentale, dar lucrul tradițional cu arme folosește astfel de detalii pentru a antrena echilibrul, sincronizarea, distragerea atenției, direcția sau semnificația culturală.

A folosi mai întâi forța brațelor. Începătorii mișcă adesea arma din umăr și din mână. Acest lucru face ca arma să pară activă, în timp ce corpul rămâne în urmă. Practica corectă cu arma începe din poziție, pași, talie și centru.

Ignorarea distanței. Fiecare armă învață distanța. Lancea are o altă rază decât sabia. Bățul are o altă linie decât iataganul. Un student care ignoră distanța poate executa forma, dar ratează logica marțială.

Memorarea termenilor fără metodă. Vocabularul ajută, dar nu este un substitut pentru practică. A ști cuvântul Cì nu creează o împungere corectă. Cuvântul îi oferă studentului un reper; metoda trebuie exersată.

Metoda de practică

Când înveți un termen despre o armă, identifică mai întâi ce fel de cuvânt este. Este numele unei arme, o parte a armei, un sufix de metodă, un verb de acțiune sau o corecție despre folosirea corpului?

Apoi leagă cuvântul de o întrebare fizică simplă:

• Ce parte a armei este activă?
• În ce direcție se transmite forța?
• Acțiunea taie, împunge, baleiază, înfășoară, blochează sau controlează?
• Care este sursa din corp: picioarele, talia, umărul, încheietura sau mâna?
• Sprijină pasul raza de acțiune a armei?

Acest lucru menține terminologia practică. Elevul aude Dāofǎ și se gândește la metoda sabiei-sabie, nu pur și simplu la „o formă de sabie”. Elevul aude Lán, Ná, Zhā și înțelege logica de bază a suliței: interceptare, control și împungere.

Vocabularul armelor este util pentru că ascuțește atenția. În practica Wudang, arma nu este separată de corp, iar terminologia nu este separată de antrenament. Fiecare termen ar trebui să conducă înapoi la postură, deplasare, intenție și mișcare conectată.